Nu-nteleg!

Deci, pur și simplu, nu înțeleg! Să-mi explice și mie cineva următorul fenomen: de ce te lamentezi că nu e bine, că trebuie făcut ceva, că ba una, că ba alta, și în momentul în care un suflet inocent și cu inițiativă propune ceva, toți se dau la fund și, brusc, fiecare e mulțumit cu locu-i din "sfera rece" în care "norocul ne (sau "vă") petrece"? Nu, serios acum. Eu nu-mi dau cu părerea din varii motive. În principal, pentru că îmi place să trec neobservată (e mai cool așa). Nu îmi place să se vorbească despre mine, așa că nu mă bag în discuții, ca să nu aud apoi "uite ce a zis cutăreasca". Așa că, doar gândesc ce aș fi vrut să zic și mă uit la tine cu o tentă compătimitoare. Mai mult nu mă lasă inima. Că mai am momente în care vorbește gura fără mine, e adevărat (doar suntem oameni, ce naiba!). Așa că nu pricep. Dacă vrei să rezolvi ceva, dacă nu-ți convine ceva, fă ceva în privința asta, nu sta ca mototolul, că nu-ți rezolvă nimeni problemele. Oricum, văd că atunci când vrea să ți le rezolve, nu prea-ți pasă...

Mai răbufnesc și eu din când în când. Sunt supărată, bă! Rău de tot. Și nu-mi trece. Și nu vreau să fie ca în aprilie, all over again. Nu pot.