Astept-ce.. ?!

In viata, din cand in cand, suntem prosti. Rau de tot. Ne-mbarliga niste chestii abstracte si fatarnice, cu valoare de sperante, pe care gura lumii le numeste asteptari. Care ar fi problema si cu astea? Pai, e destul de evident. Luam contact, ne formam o impresie, presupunem si apoi, tadam!, avem, da, da, zici bine, asteptari; sursa de dezamagire continua. Ne inchipuim cate in luna si-n stele, ca toate-s roz si ca bomboanele alea cu multa ciocolata nu ingrasa, ca albastrul cerului e doar pentru noi si ca promisiunile se indeplinesc. Apoi, cerul ala albastru iti cade in cap. In crestetul capului, mai exact, si apasa cu o forta echivalenta dorintei tale de a disparea intr-un alt peisaj. Cade cand e liniste, ca sa-l auzi. Cade cand ai uitat cum doare, ca sa iti amintesti. Cade cand adormi, ca sa te trezesti. Si mai cade cand, deja fragile, mainile tale nu-l mai pot tine. Si te gandesti ca ai crezut, candva, cuvintele alea si ca, prosteste sau doar din prea multa naivitate, ai luat de buna promisiunea. Si inveti, pe moment, ca lucrusoarele astea nu-s sanatoase. Pacat ca ai invatat dupa examen si o sa uiti pana la urmatoarea sesiune.

  

Fill in.

Nu pot sa spun foarte sigura ca imi este indiferenta situatia asta. Nici ca nu imi e. Nu stiu.

Nu cred ca am stiut vreodata. Nu cred ca am simtit vreodata. Cred ca simt ce mi se spune ca trebuie sa simt, ca se asteapta de la mine sa simt. Asa ca ma trezesc in mijlocul unor situatii pe care nu le-am creat, pe care nu mi le-am dorit, care ma bulverseaza si debusoleaza, doar pentru ca nu am stiut de la bun inceput in ce intru. Asa incepe ceva si, pe parcurs aud o sugestie, doua, noua, iar mintea mea, si asa mult prea preocupata, incepe sa creeze scenarii din ce in ce mai putin probabile, dar pe care, ha!, eu incep sa le cred. Dezamagitor, as spune, pentru ca numai eu le cred, iar tot eu sunt cea care isi ia palme de la destin cand lucrurile nu merg asa cum mi-am inchipuit eu. Evident ca nu ar merge! Nu ala era drumul pe care erau de la bun inceput! 

Trebuie sa incetez cu reveria asta fara vreun scop palpabil. 

Nu e ca si cum ce mi-am inchipuit eu chiar o sa se implineasca. Se implinesc doar lucrurile menite sa se intample, doar dorintele puse din vanitatea de a-i multumi pe ceilalti.

Of, domnisoara, n-ati inteles pana acum ca nu indeplinim dorinte la cerere daca beneficiarul sunteti dumneavoastra? Pentru restul, completati formularul...

My september

E toamna si bate vantul.

Pasii usori abia ating dalele de ciment pe care ajung ghetele ei si bocancii lui. Contrastul dintre frigul de afara si caldura din sufletele lor e izbitor. 

O soapta ar fi vrut sa evadeze, dar e oprita la timp. Nu suficient de repede insa ca el sa nu-si dea seama, asa ca intrebarea fireasca apare.

- Ce-i?

- Nimic. Ma gandeam. Nimic.

Banuia ce voia sa spuna. Stia, de fapt, fiecare gand ce trecea prin capsorul acela plin de vise.

O frunza cade. Opreste timpul. 

Mersul se opreste si el. El se uita in urma si-i intalneste privirea pierduta. Se intoarce, mentinand contactul vizual, dar prudent. Nu e indicat sa faci miscari bruste in preajma ei si o stie prea bine. Ii prinde incheietura dreapta in palma lui si cu bratul stang ii inconjoara talia. El e Linistea, el e Calmul. El e Septembrie si de fiecare data cand ajunge aduce ploaia si i-o presara peste gene. 

I-ai lipsit, Septembrie.

Acum, stai. Tine-o strans.

Agende

Si-ai putea asa usor sa ii furi mintile, sa o faci sa uite de ea, de lume si de responsabilitatile alea ce vor sa evadeze dintre paginile agendei. Stii cate agende are si cunosti continutul fiecareia dintre ele. In prima a copilarit, in a doua a crescut si, odata cu a treia, te-a cunoscut pe tine. Fiecare are cate un plan pe prima pagina si fiecare vrea sa arate cat de organizata e poseseoarea. Dar numai tu stii ca atunci cand ajunge acasa arunca esarfa visinie pe sau langa fotoliul de langa usa sufrageriei, ca se descalta din mers de tenisii din aceeasi gama cromatica si ii lasa in mijlocul holului, pe faianta neagra, ca geanta sfarseste pe dupa chitara si ca aerul trece pe langa ea cu grija, ca nu cumva sa deranjeze dantela bluzei ce urca de pe solduri, pe brate si piept, pe umeri si apoi cade si ea mereu langa cosul de rufe. Da. E genul de persoana care amesteca tablouri si care rupe conventiile. Nu prea mult totusi. Ce-o sa spuna lumea? 

Si cum spuneam. Ai putea sa ii furi inima si mintea, ai putea sa ii faci cadou un stol de sentimente si o luna de insomnii. Ai toate instrumentele. Dar bine faci ca nu o faci, pentru ca daca ai face-o, ea ti-ar spune ca n-ar trebui sa o faci. Ne-am inteles? Ti-o spun prieteneste. Mbine, mai mult pentru ea. Tie o sa iti treaca repede, ei nu asa de... Iti aduci aminte de agendele alea multe? In unele dintre ele, daca ai rabdare sa rasfoiesti fiecare pagina, vei gasi franturi din gandurile ei. Chestii pe care nu le spune, dar pe care le gandeste. Chestii care sunt prea infricosatoare pentru a primi forma unui fonem, apoi morfem, apoi structura sintactica si de secventa. Asa ca devin slove, devin secvente de text. Nu par la fel de amenintatoare ca suratele auditive. 

Asadar, stimabile Fat-Frumos, las-o in pace o perioada. Las-o sa gandeasca si, cand vei vedea ca si a treia agenda s-a umplut, uita-te in ochii ei si asteapta sa iti spuna daca ...

Tact...

Hai să ne jucăm de-a cuvintele frumoase. 

Hai să inventăm povești și să mințim că iubim. 

Hai să dormim și să lăsăm cuvintele să doarmă și ele. 

Cum? 

Simplu. 

Priviri ce se întâlnesc și pupile ce se dilată, apoi aer ce se simte din ce în ce mai greu. Gânduri ce devin din ce în ce mai încețoșate și întrebări ce rămân fără răspuns într-un decor ce își pierde strălucirea și viața cu fiecare secundă și fiecare fir de nisip ce se scurge din clepsidra lipită de masa de granit. Sunetul pașilor pe asfaltul din piața centrală e amuțit de zarva orașului și de urletul din spatele zâmbetelor. Suflete tomnatice, acoperite de ploi, cu părul despletit și răvășit de teama vântului grăbit spre est. Roșu. Un semafor ce vrea și el să adoarmă, dar nu e lăsat de viața orașului pe care o întrețin sutele de medici specializați în recondiționări. Acolo, lângă semafor, e atemporalitatea: în roșul becului și-n negrul pupilelor dilatate ce se privesc pe sub genele lungi și vegheate de culoarea irisului. 

Verde. Și viața continuă. 

Cuvintele sunt atât de frumoase când amuțesc.

Dealer

asta ca tot spuneam.

Sevraj

DEPENDÉNȚĂ, dependențe, s. f. 1. Situația de a fi dependent; stare de subordonare, de supunere. ♦ (Jur.) Subordonare economică, politică etc. a unei țări, a unui teritoriu față de o putere străină, prin limitarea libertății naționale, a dreptului suveran de a hotărî asupra dezvoltării sale. 2. (Mat.) Relația dintre diferitele valori ale unei variabile cărora le corespund valori ale altei variabile. 3. Tulburare psihică manifestată prin lipsă de inițiativă, prin atașament total față de unele persoane. 4. Stare patologică datorată obișnuinței de a consuma alcool, stupefiante, medicamente. – Din fr. dépendance.

Dintre toate sensurile oferite de dictionarul limbii romane pentru acest cuvant, mie trebuia sa mi se aplice al treilea! 

Pe langa faptul ca e evident ca sufar de o tulburare psihica (asta se vede foarte usor in momentul in care vorbesc cu obiectele si cer scuze manechinelor din magazine daca dau peste ele), se pare ca nici initiativa n-am. Mbine, n-am, asa-i. 

Ok. Sa o luam de la inceput.

Am una bucata problema. O fi sau nu tulburare psihica, nu stiu. Cert e ca exista. 

Ma ... obisnuiesc cu oamenii. Cu unii dintre ei, sa nu generalizam. Mi se pare deja normal sa-i am in preajma, sa fie acolo, sa spuna ceva cand eu nu stiu ce sa spun si ma cuprinde cea  mai tampita senzatie de anxietate cand nu dau semne de viata. Incepe sa se instaleze paranoia, am impresia ca eu am facut ceva gresit, iar tacerea lor e din vina mea. Am nevoie de ei ca de aer si cred ca as injumatati bucuroasa portia de oxigen dintr-o zi, doar sa nu pierd contactul cu cineva care chiar inseamna ceva. De la o vreme conversatiile au devenit mai periculoase decat cocaina, iar vorbele frumoase mai cautate decat heroina. Sunt sigura ca o pastila de ecstasy n-ar putea produce senzatiile pe care le produc unele cuvinte. 

Asa ca astept, cuminte, doza.